Guvernul a decis ajutoarele care vor fi acordate IMM în următorii ani, dar și persoanelor fizice care investesc în IMM

Statul va asigura pentru intervalul 2017-2020 un buget de până la 900 de milioane de lei pentru stimularea investițiilor întreprinderilor mici și mijlocii, nivelul maxim al ajutorului de stat acordat unui beneficiar în cadrul acestei scheme fiind limitat la 5 milioane de lei.

Plafoanele au fost stabilite astăzi de Guvern.

Din bugetul maxim de 900 de milioane de lei, suma de 270 milioane lei va fi alocată în mod egal și distinct celor trei zone pilot pentru dezvoltarea unor programe integrate din fonduri europene și bugetul național, Valea Jiului, zona Roșia Montană – Munții Apuseni și comunitățile marginalizate din Moldova.

Tot astăzi, Guvernul a a avizat o schemă de ajutor de minimis privind stimularea investitorilor individuali de a realiza investiții de capital pentru sprijinirea IMM-urilor.

Schema nu instituie direct măsuri de ajutor de minimis, ci prevede facilități fiscale pentru persoanele fizice care investesc în societăți, conform Legii 120/2015 privind stimularea investitorilor individuali – business angel.

Astfel, ajutorul de minimis este acordat ca finanțare de risc, sub forma investițiilor de capital în numerar la societățile în care investitorii aleg să investească. Investiția efectuată este asimilată cu acordarea unui ajutor de minimis întrucât este realizată în vederea acordării de facilități fiscale persoanei fizice, în calitate de investitor, implicându-se astfel resurse bugetare de stat prin renunțarea la încasarea unor venituri sub forma de impozite.

Investiția este efectuată de către o persoană fizică, într-o societate al cărei asociat devine, prin dobândirea de părți sociale ca urmare a majorării capitalului social. Majorarea se efectuează prin aportul de capital în numerar al persoanei fizice care devine investitor individual – business angel. Suma investită este cuprinsă între 3.000 de euro și 200.000 de euro, echivalent în lei la cursul Băncii Naționale a României. Aceste limite de sume vor fi aplicate cumulat, indiferent de numărul investitorilor.

continuarea pe profit.ro

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.