Se schimbă LEGEA care VA AFECTA ZECI DE MII DE FERMIERI!

MODIFICĂRI IMPORTANTE! Zeci de mii de fermieri români sau poate chiar mai mulţi au fost obligaţi să devină persoană fizică autorizată (PFA) ca să poată încasa subvenţii sau să acceseze fonduri europene. Din 2017, se modifică legea de înfiinţare a PFA şi toţi vor fi obligaţi să respecte noua lege. Iată cum!

Legea 182/2016 pentru aprobarea OUG 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale intră în vigoare din 17 ianuarie 2017.

Astfel, de anul viitor, statul le dă dreptul persoanelor fizice autorizate (PFA) să aibă în obiectul de activitate cel mult 5 clase de activităţi prevăzute de codul CAEN, în timp ce întreprinderile individuale (ÎI) vor putea avea maxim 10 clase de activităţi CAEN. În acelaşi timp, PFA-urile şi ÎI vor putea angaja, cu contract de muncă, terţe persoane.

Mai exact, pentru persoana fizică autorizată (PFA), principalele modificări sunt că „poate avea în obiectul de activitate cel mult 5 clase de activităţi prevăzute de codul CAEN” (Art. 16. (1)) şi că „poate desfăşura activităţile pentru care este autorizată, singură sau împreună cu cel mult 3 persoane, angajate de aceasta, în calitate de angajator, cu contract individual de muncă, încheiat şi înregistrat în condiţiile legii” (Art. 17. (1)).
De asemenea, „PFA poate cumula calitatea de persoană fizică autorizată cu cea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt domeniu de activitate economică decât cel pentru care PFA este autorizată”(Art. 17. (2)).

Pentru întreprinderile individuale (ÎI), noua lege prevede că acestea pot avea în obiectul de activitate „cel mult 10 clase de activităţi prevăzute de codul CAEN” (Art. 24. (1)) şi că pot „angaja cel mult 8 salariaţi, terţe persoane, cu contract individual de muncă încheiat şi înregistrat în condiţiile legii” (Art. 24. (2)).

Termen de graţie: doi ani

PFA şi ÎI al căror număr de activităţi incluse în obiectul de activitate este mai mare decât cel prevăzut în noua lege au la dispoziţie 2 ani, începând cu 17 ianuarie 2017, ca să solicite registrului comerţului competent modificarea menţiunilor referitoare la obiectul de activitate şi emiterea noilor certificate de înregistrare. Acestea se realizează gratuit, pe baza cererii depuse la registrul comerţului.

PFA pot cere schimbarea statutului juridic dobândit şi autorizarea ca ÎI, cu respectarea dispoziţiilor din prezenta lege.

PFA şi ÎI care nu vor face aceste modificări vor fi radiate din oficiu după 60 de zile de la împlinirea termenului de 2 ani prevăzut de lege.

Gratuităţi pentru studenţi

Studenţii care sunt cel puţin în anul II de studiu şi nu au împlinit 30 de ani vor fi scutiţi de la plata taxelor pentru înregistrarea şi autorizarea unui PFA sau a unei ÎI prin oficiile registrului comerţului, precum şi de la plata tarifelor pentru serviciile de asistenţă prestate de aceste oficii.

sursa: agroinfo.ro

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.