Foştii proprietari pot solicita ANRP valorificarea punctelor primite ca despăgubire

* George Băeşu, ANRP: “Aproximativ 1000 de oameni au cerut deja despăgubiri în numerar”
* Preşedintele ANRP estimează că, din luna martie, va începe emiterea de titluri de plată
* Băeşu: “Nu este ilegal faptul că unii vor face venituri din cumpărarea şi vânzarea de puncte, dar ar trebui ca aceste tranzacţii să stârnească interesul statului, sub aspectul impozitului”
       Foştii proprietari deposedaţi abuziv de regimul comunist, care au primit titluri de despăgubire în puncte, în baza unei legi din 2013, pot, începând de la 1 ianuarie, să ceară plata în numerar a despăgubirilor, în cuantum de 20% pe an.
“Conform prevederilor art. 31 din Legea nr.165/2013, după 1 ianuarie 2017, titularii deciziilor de compensare prin puncte şi ai certificatelor de deţinător de puncte pot depune la sediul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), personal sau prin mandatar, cereri de valorificare a punctelor în numerar”, se arată pe site-ul ANRP.
George Băeşu, preşedintele instituţiei, ne-a spus că, până acum, aproximativ 1000 de oameni au făcut astfel de cereri. Potrivit domniei sale, dacă toţi cei care au primit puncte până acum – echivalent a 2,2 miliarde de lei – ar cere plata în bani, Ministerul de Finanţe ar avea de plătit, în acest an, aproximativ 450 de milioane de lei.
În 2013, Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament pentru proiectul de lege privind despăgubirile pentru imobile naţionalizate, care stabileşte că foştii proprietari ai caselor naţionalizate care nu pot fi despăgubiţi în natură vor primi puncte în valoare nominală de un leu, raportat la valoarea casei, cu care vor putea achiziţiona prin licitaţie alte imobile sau le vor preschimba în bani, după 2017.

citeste integral pe bursa.ro

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.