Uleiul românesc încinge profiturile companiilor transnaţionale
Piața uleiurilor vegetale din România a trecut în ultimii ani printr-un amplu proces de concentrare, capacităţile de producţie ajungând acum să fie concentrate în mâna câtorva grupuri transnaţionale. Dacă în urmă cu 20 de ani funcţionau zeci de fabrici de preluarare a oleaginoaselor, după privatizări şi revânzări succesive, multe dintre ele s-au închis. Deşi am ajuns cel mai mare producător de floarea soarelui din Europa, circa 60% din materia primă pleacă la export.
Fermierii români au realizat anul trecut o producţie de 1,95 milioane tone de floarea soarelui, dar 1,18 milioane de tone au plecat la export, potrivit INS. Cu toate acestea, exporturile de ulei de floarea-soarelui au totalizat 103,5 milioane de euro, în timp ce importurile au fost de 37 milioane de euro, înregistrându-se astfel un excedent comercial de 66,5 milioane de euro. În ciuda excedentului, specialiştii atrag însă atenţia că România nu-şi valorifică la adevăratul potenţial producţia de floarea soarelui pentru că prelucrează încă prea puţin la intern.
Doar 52.300 de tone de ulei de floarea soarelui a exportat România în perioada septembrie-noiembrie a anului agricol 2015-2016, cu 24 % mai puțin decât în perioada similară a sezonului anterior (69.000 de tone).
Pieţele de export, o problemă
Piaţa uleiului ar putea asigura câştiguri foarte bune, dar pentru aceasta ar trebui găsite pieţe pentru export. „Multe din fabricile existente sunt supradimensionate comparativ cu consumul pieţei. Ca profitul să fie foarte bun, fabricile trebuie să producă la capacitate maximă, dar pentru aceasta însă trebuie să avem pieţe de export. Lipsa acestora a fost şi motivul pentru care au fost închise multe capacităţi de producţie”, spune Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară (FSIA).
Lichidări pe bandă rulantă
Fabrica de ulei Interoil Oradea, de la Podari, din judeţul Dolj, Lizeanu şi Muntenia din Bucureşti, Unirea din Iaşi sunt numai câteva din fabricile care au dispărut în ultimii 10 ani. Marii producători mondiali care domină piaţa uleiului din România, au pus fără ezitare lacătele pe multe din fabricile cumpărate, invocând, de fiecare dată, lipsa profitabilităţii generată de costurile logistice mult prea mari. De exemplu, numai americanii de la Bunge au închis trei fabrici (Muntenia, Interoil şi Unirea) din raţiuni de eficientizare a afacerilor derulate în România. În prezent americanii deţin două fabrici de procesare, cea de la Buzău şi cea de la Lehliu Gară, fapt ce le asigură o cotă de piaţă de peste 30%.
