Traseul autostrăzii Sibiu-Pitești este aprobat în proporție de 70%

Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cătălin Homor, a declarat într-un interviu acordat agenției MEDIAFAX că traseul integral al autostrăzii Sibiu-Pitești va fi aprobat săptămâna viitoare.

”Traseul Sibiu-Piteşti este aprobat, ca traseu, în proporţie de 70%, urmează ca în cel mai scurt timp să se definitiveze integral. Ştiţi foare bine, este împărţit în 5 loturi, din care Lotul 1 (15 kilometri) este avizat, apoi Lotul 4 (25 de kilometri) este avizat, ca şi Lotul 5 (32 de kilometri). Au rămas de avizat Lotul 2 şi Lotul 3, s-au făcut nenumărate studii pentru acestea două, ţinând cont că acolo este zona de maxim, cu traseu nou, cu tuneluri şi viaducte. Nu am vrut niciun moment să facem rabat de la calitate, am insistat să se efectueze cât mai multe probe, teste, astfel încât traseul final să fim convinşi că este cel optim. Programul nostru este ca săptămâna viitoare să avem avizat integral acest traseu”, a spus Homor.

 

sursa: turnulsfatului.ro

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.