S-a scumpit mâncarea în luna noiembrie. Cele mai mari creşteri s-au înregistrat la ouă, fructe şi legume

Ouăle, fructele proaspete și legumele s-au scumpit cel mai mult în luna noiembrie față de luna anterioară, însă prețurile ouălor și ale legumelor rămân sub cele înregistrate în decembrie 2015, reiese din datele Institutului Național de Statistică (INS) remise, luni, AGERPRES.

Astfel, față de luna octombrie, în noiembrie ouăle s-au scumpit cu 6,63%, dar rămân cu aproape 6% mai ieftine față de finalul anului trecut. În același timp, cartofii s-au scumpit cu 1,53%, dar prețul înregistrat a fost cu 3,32% sub cel din urmă cu 11 luni. De asemenea, legumele și conservele de legume s-au scumpit cu 1,36%, dar au fost mai ieftine în noiembrie 2016 față de decembrie 2015 cu 4,3%.

Totodată, fructele proaspete au înregistrat creșteri de prețuri de 2,83% în noiembrie față de octombrie. În schimb, citricele s-au ieftinit, în aceeași perioadă, cu 6,4%. Advertisment La categoria mărfurilor nealimentare, se remarcă scăderi de prețuri la energia termică, iar la capitolul servicii cel mai mult s-au ieftinit “alte servicii”, cu aproape 3%.

sursa: vocea.biz

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.