Ministerul Agriculturii şi-a bugetat cheltuieli 17,3 mld. lei, cu venituri de nu se ştie unde

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) şi-a programat în acest an cheltuieli de 17,3 mld. lei (3,8 mld. euro) în 2017, în creştere cu 83% faţă de anul trecut. Ministerul spune că 98% din venituri îi vin de la bugetul de stat şi 2% din fonduri UE. În aceeaşi măsură însă, 13,4 miliarde de lei din buget ar urma să fie cheltuite în proiecte cu fonduri UE, ceea ce ar trebui însă să însemne venituri pe măsură. Ce se vede din buget este că ministerul şi-a bugetat şi plăţile directe pe care UE le va plăti agricultorilor.

Potrivit proiectului de buget, MADR vizează finanţarea a opt obiective care privesc reabilitarea mai multor staţii de pompare şi de desecare, amenajarea terenurilor afectate de alunecările de teren şi într-un proiect de prevenire a inundării terenurilor, potrivit datelor publice.

Cheltuielile curente ale instituţie în 2017 sunt estimate la 16,9 mld. lei în creştere cu 147% faţă de anul precedent, din care cheltuielile de personal reprezintă peste 600 mil. lei (144 mil. euro), în creştere cu circa 8% faţă de anul precedent, potrivit datelor publice.

Ministerul Agriculturii va achita fermierilor subvenţii în valoare de 2,2 mld. lei (0,48 mld. euro) din banii statului în 2017, însă grosul plăţilor se va face din fonduri europene, din plafonului Fondului European de Garantare Agricolă şi Schemei de Plată Unică pe Suprafaţă (FEGA- SAPS), un plafon în valoare de 1,8 mld. euro în 2017.

Pe termen mediu, pentru perioada 2017-2019, MADR şi-a propus refacerea şi extinderea infrastructurii de irigaţii, conti­nuarea măsurilor privind încurajarea agriculturii eco­lo­gice şi a produselor tradiţionale, înfiinţarea unor centre de co­lec­tare şi procesare pentru legume-fructe, dar şi alte obiective.

În proiectul de buget al MADR mai este prevăzut că fermierii din România vor putea accesa fonduri europene pentru proiecte agricole sau non-agricole, însă cu rol în dezvoltarea rurală, de 1,1 mld. euro anul acesta , cât reprezintă alocarea financiară aferentă anului 2017 prin  Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020,  un plafon care a scăzut cu 35% faţă de anul precedent.

Totodată, alocarea financiară din Fondul European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime va fi de 23,9 mil. euro în 2017, potrivit datelor publice.

sursa: zf.ro

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.