Primăria Capitalei solicită Guvernului 4,2 hectare de teren pentru extinderea Parcului Herăstrău

Un proiect de hotărâre prin care Primăria Capitalei solicită Guvernului trecerea unei suprafeţe de teren de 4,2 hectare din administrarea Ministerului Afacerilor Externe în administrarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), prin Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement, a fost aprobat, luni, în cadrul şedinţei CGMB. Terenul ar urma să fie alipit Parcului Herăstrău şi ulterior amenajat.

Suprafaţa de teren se află în vecinătatea Parcului Herăstrău, în Şoseaua Bucureşti-Ploieşti nr. 2B, sector 1. Potrivit proiectului de hotărâre, terenul va fi alipit Parcului Herăstrău şi va fi ulterior amenajat, astfel că va fi mărită suprafaţa spaţiilor verzi din Bucureşti. În document se menţionează că terenul este liber de construcţii, însă nu este îngrijit corespunzător, vegetaţia este neîntreţinută pe zone întinse, sunt gunoaie, iar gardul de împrejmuire este distrus. De asemenea, cetăţenii care vizitează zona au transmis sesizări cu privire la starea terenului, se mai arată în proiect.

Sursa adevarul.ro: adev.ro/oklwsn

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.