DRAMA ROMÂNIEI. Zero kilometri de autostradă, 900 km de drum judeţean modernizat, alături de 400 km de drumuri comunale asfaltate. Încă mai avem peste 10.000 km de drumuri de pământ, în proporţie de 85% în zona rurală

Anul trecut România a înregistrat „recordul“ de a nu inaugura niciun kilometru nou de autostradă, infrastructura modernă rămânând la 747 km, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, cu toate că mai toţi investitorii mari se plâng de infrastructura de transport. De partea cealaltă, consiliile locale şi cele judeţene se pot lăuda că au asfaltat şi modernizat aproape 900 km de drum judeţean şi 400 km de drum comunal la nivel naţional. Spre deosebire de drumurile naţionale şi de autostrăzi, care sunt în gestiunea companiei de drumuri şi intens mediatizate, de cele judeţene şi comunale se ocupă consiliile judeţene şi cele locale, care gestionează fondurile necesare, accesând inclusiv fonduri europene. Pe de altă parte, dacă CNAIR (Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) gestionează un proiect la nivel naţional, un consiliu judeţean se limitează la propriul judeţ. Spre exemplu, Consiliul Judeţean Teleorman a asfaltat Drumul Judeţean DJ504 pe raza propriului judeţ, între Alexandria şi limita cu Giurgiu, însă lucrările din judeţul vecin nu au respectat acelaşi calendar, astfel încât drumul care ar reduce distanţa dintre Alexandria şi Giurgiu cu câteva zeci de kilometri este în continuare impracticabil, acesta oprindu-se în mijlocul câmpului. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Giurgiu nu au oferit niciun comentariu pe această temă.

În total, anul trecut lungimea drumurilor modernizate a  crescut cu 4%. Drumurile publice totalizau 86.080 km, din care 17.612 km (20,5%) drumuri naţionale,  35.361 km (41,1%) drumuri judeţene şi 33.107 km (38,4%) drumuri comunale, potrivit datelor INS. Din punctul de vedere al  tipului de acoperământ, în structura reţelei de drumuri publice s-au  înregistrat 33.928 km (39,4%) drumuri modernizate (în proporţie de 91,7% drumuri mo­dernizate cu  îmbră­căminţi  asfaltice de tip greu şi mijlociu),  21.068  km  (24,5%) drumuri cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere şi 31.084 km (36,1%) drumuri pietruite şi de pământ. În ceea ce priveşte starea tehnică a drumurilor publice, 41,7% din lungimea drumurilor modernizate  şi 50,5% din lungimea drumurilor cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere aveau durata de serviciu depăşită.

Din totalul drumurilor naţionale, 35,2% (6200 km) erau drumuri europene, 4,2% (747 km) autostrăzi, iar din punctul de vedere al numărului de benzi de circulaţie, 1,6% (280 km) erau drumuri cu 3 benzi, 10,3% (1.820 km) drumuri cu 4 benzi şi 0,1% (22 km) drumuri cu 6 benzi.  Drumurile judeţene erau în proporţie de 38,6%, drumuri cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere şi  42,2% dintre drumurile comunale erau drumuri pietruite.

continuarea pe zf.ro

 

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.