De Nard, Nielsen: 8 din 10 categorii FMCG cresc susținut în 2016

Piața bunurilor de larg consum are o evoluție bună în acest an, 80% dintre categoriile FMCG înregistrând creșteri importante în valoare (cu rate de minim 3%) față de 2015 – arată datele Nielsen Retail Audit pe primele opt luni, prezentate în cadrul conferinței Trade Round Table de către Luca de Nard – Managing Director Nielsen România.
Acum un an, retailul era mai degrabă static: 80% dintre categoriile FMCG stagnau sau creșteau cu rate de maxim 3%.

Băuturile sunt “vedetele” pieței în acest an, lucru ce poate fi pus atât pe seama vremii favorabile din vară, cât și a investițiilor realizate de branduri în activări in-store.
Cele non-alcoolice și-au majorat vânzările volumice cu aproape 16% pe primele opt luni față de aceeași perioadă din 2015, creșterea valorică (fără TVA) fiind de 11%.
Segmentul băuturilor alcoolice a avut un avans de 12,3% în volum și de 14,5% în valoare. Interesant este și faptul că retailul tradițional a fructificat mai bine trendul ascendent al băuturilor, față de comerțul modern: creșterea în valoare a fost de 16%, iar în volum cel mai mare avans, de 23%, a fost înregistrat de băuturile non-alcoolice.

Per ansamblu, retailul FMCG a crescut în perioada ianuarie-august 2016 cu 8,2% în valoare și cu 9,8% în volum. “În spatele acestor creșteri se află trei factori majori: evoluția macroeconomică a României, măsurile guvernamentale care au majorat veniturile populației și schimbările din comportamentul consumatorilor și al cumpărătorilor locali”, a explicat Luca de Nard.

sursa: magazinulprogresiv.ro

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.