Curtea de Conturi: Scăderea şi îmbătrânirea populaţiei impun găsirea unor noi surse de finanţare pentru îngrijirea bătrânilor

Populaţiei României va scădea până la aproximativ 17 milioane de locuitori în perspectiva anului 2050, revenind la nivelul anilor ’50, iar mulţi dintre ei vor fi vârstnici. Curtea de Conturi atrage atenţia că scăderea şi îmbătrânirea populaţiei vor conduce la creşterea cheltuielilor şi scăderea veniturilor din sistemul sanitar, şi că autorităţile trebuie să găsească noi surse de finanţare pentru îngrijirea de lungă durată a persoanelor vârstnice.

Îmbătrânirea populaţiei va conduce la creşterea numărului de persoane în vârstă care au nevoie de îngrijiri medicale, iar problemele sistemului de îngrijiri medicale de lungă durată din ţara noastră vor fi: viabilitatea financiară, asigurararea accesului tuturor românilor la servicii medicale decontate de CAS, menţinerea unui nivel ridicat al calităţii îngrijirilor. Toate acestea implică identificarea cu celeritate a unor noi surse de finanţare pentru îngrijirile de lungă durată ale persoanelor vârstnice, atrage atenţia cel mai recent raport al Curţii de Conturi.

România nu are încă de un sistem integrat de îngrijire pe termen lung a persoanelor vârstnice. Nu există o guvernanţă clară a serviciilor de îngrijire pe termen lung (îngrijire în centre specializate şi la domiciliu), diferitele componente fiind gestionate de autorităţi diferite. Integrarea este îngreunată de sursele fragmentate de finanţare a diferitelor componente ale serviciului, se arată în raportul Curţii de Conturi.

Predicţii sumbre: În 2050, România va avea 17 milioane de locuitori, ca-n anii ’50, mulţi dintre ei vârstnici pentru care autorităţile trebuie să găsească bani ca să-i îngrijească

Începând cu anul 1990, în România s-a manifestat o tendinţă de scădere a populaţiei. Astfel, de la circa 23 milioane de locuitori în 1990, am ajuns astăzi la aproximativ 20 de milioane. ONU prognozează că populaţia totală va scădea ajungând până la aproximativ 17 milioane până în 2050, revenind astfel la nivelul anului 1950. Astăzi, spre deosebire de restul lumii, majoritatea populaţiei din România este alcătuită din adulţi cu vârste cuprinse între 20 şi 60 de ani. Se preconizează că până în anul 2050, cel mai mare segment al populaţiei va fi alcătuit din persoane vârstnice (cele cu vârsta de peste 60 de ani), se arată în cel mai recent audit al Curţii de Conturi.

 

citeste integral pe economica.net

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.