ANUNȚUL ȘEFULUI AGENȚIEI de PLĂȚI pentru FERMIERII CARE CER BANI EUROPENI!

Bani pentru fermierii români! Agenția de plăți anunță că primește cereri în această perioadă iar producătorii agricoli sunt așteptați să acceseze fonduri europene. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat astăzi, 22 mai, că a publicat aplicația on-line „Date deschise AFIR” prin care toți cei interesați pot consulta mult mai ușor informații publice privind beneficiarii și proiectele finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

„Transparența în accesarea și în derularea fondurilor europene nerambursabile, disponibile prin PNDR 2020 este deosebit de importantă pentru Agenție și implicit pentru mine ca director general. În acest sens, alături de alte funcționalități extrem de utile aflate pe site-ul AFIR, cum ar fi modulul de achiziții on-line, baza de date cu prețuri de referință sau depunerea on-line a cererilor de finanțare, am lansat și o secțiune unde sunt disponibile informații privind beneficiarii fondurilor europene obținute prin PNDR 2020 la nivelul întregii țări, dar și date referitoare la proiectele pentru care s-a acordat finanțare. Trebuie să fac precizarea că aceste date sunt disponibile atât pentru actuala perioadă de programare, 2014 – 2020, cât și pentru perioada anterioară, 2007 – 2013” , a declarat Adrian – Ionuț Chesnoiu, directorul general al AFIR.

 

citeste articolul integral pe agrointel.ro

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.