Programul Prima Casă ar putea fi suplimentat. Dragu: Această cerere foarte mare pe 2016 ne surprinde pe toţi

Ministrul Finanţelor, Anca Dragu, a anunţat miercuri că se analizează posibilitatea suplimentării sumelor pentru Programul ‘Prima Casă’ pentru sfârşitul anului şi a precizat că este surprinsă de cererea mare din acest an.

Pentru sfârşitul acestui an, într-adevăr există cerere. Analizăm acum în ce măsură este o cerere reală. (…) Practic, acum suntem la nivelul de anul trecut cu sumele pentru Programul ‘Prima Casă’. Sinceră să fiu, nu mă aşteptam să fie cerere suplimentară în 2016 faţă de 2015. În 2015 am avut 200 de milioane nefolosite. Această cerere foarte mare pe 2016 ne surprinde pe toţi participanţii la piaţă. Analizăm în ce măsură e posibil şi fezabil să avem o suplimentare acum iar pentru 2017 şi anii următori sumele vor fi disponibile’, a spus Dragu, la Palatul Victoria.

Ea a adăugat că strategia pe cinci ani referitoare la evoluţia Programului ‘Prima Casă’ va fi aprobată în săptămânile viitoare în Guvern printr-un memorandum.

‘Şi pentru ‘Prima Casă’ am constatat că e nevoie de predictibilitate. Am văzut evoluţia cererilor, au fost vârfuri în anumite luni, corelate cu anumite evenimente. De aceea, am propus o strategie pe cinci ani astfel încât atât persoanele fizice, cât şi constructorii sau cei care deţin locuinţe şi vor să le vândă să-şi poată face un proiect pe mai mult de un an’, a explicat Anca Dragu.

Prima Casă: Avansul va fi 5% şi în anii viitori, indiferent de vechimea locuinţei, dobânda ar putea fi însă diferenţiată

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.