Sindicatele cer un salariu minim de 1.450 de lei pentru 2017. Patronatele au propuneri diferite

Propunerea sindicatelor pentru salariul minim pe economie aferent anului 2017 este de 1.450 de lei, începând de la 1 ianuarie, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, după întâlnirea cu reprezentanţii patronatelor.

Acesta a precizat că partea patronală nu a venit cu o propunere unitară, iar discuţiile vor fi reluate vineri.

‘Partea sindicală şi-a făcut lecţiile, a venit pregătită, a transmis un singur mesaj. Propunerea noastră este de 1.450 de lei de la 1 ianuarie. Partea patronală a venit cântând pe mai multe voci. Adică nu a avut un punct de vedere unitar. Fiecare ne-a transmis altceva. ACPR-ul (Alianţa Confederaţiilor Patronale din România n.r.) nu ne-a comunicat absolut nicio cifră. Consiliul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii ne-a avansat propunerea de a discuta despre un salariu minim, undeva de la 1 mai, adică creştere zero a salariului minim pe economie de la 1 ianuarie. Concordia a propus o creştere a salariului minim de la 1.250 la 1.300 de lei’, a precizat Dumitru Costin.

Potrivit sursei citate, vineri urmează să aibă loc o nouă rundă de discuţii după ce partea patronală va avea o propunere unitară.

‘(…) Noi, ca parte sindicala, suntem obişnuiţi cu strategii de negociere de acest fel, dar în momentul în care fiecare susţine altceva, i-am rugat frumos, faceţi-vă lecţiile acasă şi veniţi cu un singur punct de vedere, pe care să îl susţineţi ca parte patronală’, a afirmat Dumitru Costin.

De asemenea, liderul sindical susţine că în cazul în care partea patronală va cere sindicatelor să facă ‘un pas înapoi’, atunci sindicatele vor propune o creştere mai mică, dar vor cere indexarea deducerilor salariale.

Reprezentanţii sindicatelor şi ai patronatelor s-au întâlnit, miercuri, de la ora 10:00, la Direcţia Dialog Social a Ministerului Muncii, pentru a discuta valoarea salariului minim pentru 2017.

Informaţiile publicate de ECONOMICA.net pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. http://www.economica.net/sindicatele-cer-un-salariu-minim-de-1-450-de-lei-pentru-2017-patronatele-au-propuneri-diferite_129785.html#ixzz4SEkCIeoO

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.