Sănătatea, Dezvoltarea şi Agricultura primesc cei mai mulţi bani la a doua rectificare din 2016

Sănătatea primeşte cei mai mulţi bani la cea de-a doua rectificare bugetară din acest an, credite de angajament de 2,21 miliarde de lei urmând să fie alocate Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate în vederea încheierii unor noi contracte pentru aria terapeutică hepatită cronică, potrivit Ministerului Finanţelor.
“Aceste alocări bugetare vor permite continuarea tratamentului pentru pacienţii cu ciroză hepatică aflaţi în stadiul F4 şi extinderea programului pentru pacienţii cu ciroză hepatică stadiile F2 şi F3. Ministerul Sănătăţii a trimis deja la CNAS documentele necesare. Pe baza acestora, Casa începe negocierile cu producătorii de medicamente pentru încheierea contractelor cost-volum-rezultat. Încheierea contractelor în această formulă permite o folosire judicioasă a banilor bugetului asigurărilor de sănătate deoarece CNAS decontează tratamentele doar pentru pacienţii care s-au vindecat ca urmare a terapiei”, se precizează într-un comunicat al Ministerului Finanţelor Publice, citat de Agerpres.
Sume importante la a doua rectificare de buget din 2016 primesc şi Ministerul Dezvoltării Regionale, Ministerul Agriculturii, Ministerul Energiei şi Ministerul Muncii.
Pentru Programul Naţional de Dezvoltare Locală de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice s-au asigurat 1,25 miliarde de lei, sumă care va acoperi plăţile necesare până la final de an pentru proiectele de dezvoltare a infrastructurii şcolare şi de drumuri. Alte 47,9 milioane de lei au fost realocate pentru finanţarea Acordului de împrumut “Sistem integrat de reabilitare a sistemelor cu apă şi canalizare, a staţiilor de tratare a apei potabile şi staţiilor de epurare a apelor uzate în localităţile cu o populaţie de până la 50.000 de locuitori”. Suma va fi folosită pentru închiderea proiectului finanţat din credite externe rambursabile.

 

citeste integral (sursa: bursa.ro)

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.