Încă 250 mil. lei pentru „Prima Casă”

Ministerul Finanţelor a decis suplimentarea fondurilor aferente programului „Prima Casă” cu încă 250 milioane lei. Potrivit MFP, Programul va continua şi anul viitor
De la lansarea Programului, în anul 2009, până la finele lunii septembrie 2016, au fost acordate 198.365 garanţii, în valoare totală de 16,96 miliarde lei, pentru finanţări în valoare de cca 34 miliarde lei
De la începutul anului 2016 până la finele lunii septembrie au fost acordate 27.329 garanţii, în valoare totală de 2,6 miliarde lei
Ministerul Finanţelor Publice a propus suplimentarea fondurilor aferente Programului „Prima Casă” cu încă 250 milioane lei, anticipând că acesta se va derula şi anul viitor.
„Propunerea de suplimentare a plafonului pe anul 2016 asigură continuarea în condiţii optime a programului Prima Casă în perioada rămasă până la finele anului 2016 şi începutul anului 2017, fără a se crea disfuncţionalităţi resimţite în rândul beneficiarilor persoane fizice care doresc achiziţionarea/construirea unei locuinţe şi care în condiţiile neasigurării resurselor necesare derulării procesului până la sfârşitul anului 2016 şi/sau nefinalizării procesului de alocare a plafonului aferent anului 2017, ar fi expuşi riscului pierderii avansurilor prevăzute în antecontractele încheiate cu promitenţii vânzători”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.
Băncile au cerut suplimentarea fondurilor
Potrivit acestuia, suplimentarea fondurilor a fost propusă de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), în urma solicitărilor transmise de către băncile înregistrate în Program, plafoanele alocate acestora fiind consumate în totalitate.
Plafonul suplimentar de garantare pentru anul 2016, în valoare de 250 milioane lei, este fundamentat luându-se în considerare faptul că până la finele anului mai este doar o lună, iar ritmul crescător şi susţinut de acordare a garanţiilor demonstrează interes şi angajament în creştere atât la nivelul finanţatorilor, cât şi al beneficiarilor.
„Având în vedere experienţa istorică în derularea Programului până în prezent, în proiectul de act normativ se prevede posibilitatea utilizării în anul 2017 a diferenţei rămase nealocate/neutilizate la finele anului 2016, ceea ce asigură Programului continuitate şi predictibilitate pe termen scurt, cu aport real în asigurarea unei linearităţi în procesul de soluţionare a cererilor de finanţare/garantare în cadrul programului Prima Casă”, se mai arată în document.
 
Peste şase ani de „Prima Casă”
Programul „Prima Casă” a fost implementat la nivelul anului 2009, într-un context în care fluxurile specifice tranzacţiilor pe piaţa imobiliară erau blocate deoarece persoanele fizice se confruntau cu dificultăţi în accesarea unui credit de investiţii imobiliare destinat achiziţionării/construirii unei locuinţe, dificultăţi care se datorau în principal lipsei garanţiilor solicitate de instituţiile de credit conform normelor de creditare proprii.
Legislaţia aferentă Programului s-a îmbunătăţit succesiv, riscul valutar fiind eliminat prin limitarea posibilităţii de a acorda garanţii în cadrul Programului exclusiv pentru creditele în lei în anul 2013.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.