De la 1 ianuarie, noi persoane scapă de impozitarea pensiei

Impozitul pe venit este reţinut în cazul pensiilor care depăşesc 1.050 de lei, dar, de la 1 ianuarie 2017, acest plafon va creşte cu 50 de lei, ajungând la 1.100 de lei
Veniturilor din pensii li se aplică, în momentul de faţă, un impozit de 16% (ce ajunge la bugetul statului), însă numai dacă este depăşit un anumit plafon stabilit de Codul fiscal, scrie avocatnet.ro. Concret, de la 1 ianuarie 2016, impozitul pe venit este reţinut în cazul pensiilor care depăşesc 1.050 de lei, dar, de la 1 ianuarie 2017, acest plafon va creşte cu 50 de lei, ajungând la 1.100 de lei.
„Suma neimpozabilă lunară de 1.050 lei se majorează cu 50 lei în fiecare an fiscal, începând cu drepturile aferente lunii ianuarie, până ce plafonul de venit neimpozabil ajunge la valoarea de 1.200 lei/lunar”, scrie în actul normativ indicat, ale cărui prevederi sunt valabile din prima zi a acestui an. Cu alte cuvinte, plafonul până la care pensiile sunt scutite de impozit urmează să ajungă la 1.100 de lei în 2017, la 1.150 de lei în 2018 şi la 1.200 de lei în 2019.
Aşadar, începând cu data de 1 ianuarie 2017, noi persoane vor scăpa de plata impozitului pe veniturile din pensii, din moment ce plafonul de impozitare va fi mărit. Iar banii ce nu vor mai fi reţinuţi ca impozit se vor adăuga la pensia plătită.
De exemplu, unei persoane care anul acesta are un cuantum brut al pensiei de 1.100 de lei i se opresc 13 lei pentru contribuţia individuală la sănătate şi 6 lei pentru impozitul pe venit, pensia netă fiind de 1.081 de lei. Din 2017, presupunând (strict exemplificativ) că valoarea unui punct de pensie va rămâne neschimbată, unei persoane cu o pensie de 1.100 de lei i se va reţine numai contribuţia la sănătate (13 lei), pensia achitată urmând să fie de 1.087 de lei. Deci, pensia va fi mai mare cu 6 lei.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.