De ce creșterea economiei e cea mai proastă veste bună

Economia românească a înregistrat anul trecut o creştere de 4,8%, cea mai mare de după 2008 şi a treia la nivelul Uniunii Europene. Privit strict sub aspect matematic, acest procent ar trebui să ne dea speranţe pentru viitor, dar el ascunde grave dezechilibre. În esenţă, vorbim despre o creştere economică nesănătoasă, bazată pe consum, în timp ce ramurile cu o valoarea adăugată mare, precum industria, construcţiile, transporturile etc., au continuat să aibă contribuţii periferice la creşterea Produsului Intern Brut. Deja am depăşit mijlocul acestui an, iar măsurile care să contrabalanseze această situaţie lipsesc cu desăvârşire.

Anul trecut, deficitul comercial s-a majorat cu peste un miliard de lei, ajungând la 9.958 milioane de euro (5,9% din PIB), iar pentru acest an este prognozat să sară la 11.550 milioane de euro (6,4% din PIB). Vom continua astfel să importăm mai mult decât exportăm, pe de o parte pentru că nu prea mai producem mare lucru prin ţară, iar pe de altă parte din cauza lipsei de competitivitate.

Investiţiile, din ce în ce mai mici

Statul şi-a limitat drastic investiţiile, iar fondurile europene au rămas doar pe hârtie. Cheltuielile totale pentru investiţii în 2016 (din buget, din fonduri UE şi din împrumuturi) au fost de doar 29,5 miliarde de lei, respectiv 3,9% din PIB, cu mult sub nivelul programat, gradul de realizare fiind de numai 76,5%.

citeste integral pe jurnalul.ro

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.