Concurența nu renunță și contestă decizia instanței prin care Auchan a scăpat de amenda de aproape 24 milioane de lei

Consiliul Concurenței a înaintat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva unei decizii prin care Curtea de Apel București a anulat amenda de 23,9 milioane de lei aplicată Auchan Romania în aprilie 2015. Amenda a fost atunci anulată cu argumentul că dreptul Concurenței de a amenda retailerul a fost prescris. Amenda fusese aplicată în urma unei investigații având ca obiect înțelegeri pentru fixarea prețurilor cu mult înainte, în perioada 2005-2009. Recursul a fost înaintat la finele lunii august. În ianuarie 2015, Consiliul Concurenței a anunțat că a sancționat cu amenzi în valoare totală de 154 milioane de lei (circa 35 milioane euro) retailerii Metro, Real, Selgros și Mega Image și 21 de furnizori ai acestora, în cadrul investigației având ca obiect înțelegeri pentru fixarea prețurilor în perioada 2005-2009.

În urma investigației, au fost dispuse sancțiuni de încălcare a Legii concurenței atât pentru stabilirea prețurilor de revânzare (de raft), cât și pentru comportamentul companiilor în cadrul promoțiilor. Dintre retaileri, cea mai mare amendă, de 49,68 milioane lei (11,3 milioane euro) a fost primită de compania Metro Cash&Carry Romania, urmată de Selgros Cash&Carry Romania SRL – 29,2 milioane lei (6,6 milioane euro), Mega Image SRL – 24,56 milioane lei (5,6 milioane euro) și Real Hypermarket Romania SRL – 23,86 milioane lei (5,5 milioane euro). Dintre furnizori, au fost sancționați cu cele mai mari amenzi Transilvania General Import Export SRL – 4.693.436 lei (1,1 milioane euro), Quadrant-Amroq Beverages SRL –3.193.541 lei (725.805 euro), Danone PDPA SRL– 2.639.243 lei (599.828 euro), Macromex SRL – 2.354.190 lei (535.043 euro) și Whiteland Import Export SRL – 2.324.484 lei (528. 292 euro). Amenzi semnficative, între 200.000 euro și 500.000 euro, au primit și Albalact SA – 2.199.507 lei (499.888 euro), Star Foods EM SRL – 1.953.160 lei (443.900 euro), Tymbark Maspex Romania SRL – 1.646.923 lei (374.301 euro), Napolact SA – 1.164.467 lei (264.652 euro) și Delaco Distribution SA – 910.047 lei (206.829 euro).

De asemenea au mai fost sancționate firmele Covalact SA – 659.267 lei (149.833 euro), Argus SA – 623.106 lei (141.615 euro), Agroalim Distribution – 607.214 lei (138.000 euro), Zarea SA – 347.489 lei (78.975 euro), Granddis SRL – 327.157 lei (74.354 euro), Gerola Prodinvest SRL – 308.923 lei (70.210 euro), Cramele Halewood SA – 278.694 lei (63.340 euro), Parmalat Romania SA – 269.852 lei (61.330 euro), Prodlacta SA – 166.122 lei (37.755 euro), De Silva Intermed SRL – 31.753 lei (7.217 euro) și Impex Bock SRL – 5.751 lei (1.307 euro). “Consiliul Concurenței a constatat că prețurile de vânzare la raft nu se stabileau conform regulilor de piață prin raportul dintre cerere și ofertă, ci furnizorul și retailer-ul stabileau un pret fix sau minim. Această practică conduce la prețuri mai mari pentru consumatorul final, retailerul neputând să scadă prețul sub limita stabilită cu furnizorul”, anunța atunci Concurența. În ceea ce privește comportamentul companiilor în cadrul promoțiilor, contractele sau documentele contractuale dintre unii retaileri și furnizori conțineau o clauză care prevedea că, în aceeași perioadă, furnizorii nu puteau realiza promoții simultane în diferite lanțuri de retail, acestea putând doar să alterneze. În acest fel, consumatorul final nu putea avea acces, în același timp, la promoții și implicit la cel mai mic preț, în magazine concurente. Decizia de a realiza sau nu promoții în lanțuri de magazine concurente trebuie să aparțină furnizorului.

citeste integral pe profit.ro

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.