Căpşunele deschid şi în 2017 lista fructelor şi a legumelor pline de pesticide. Cine ocupă locul al doilea

Clasamentul anual al celor mai pline de pesticide fructe şi legume este alcătuit de organizaţia nonguvernamentală Environmental Working Group’s, SUA, şi este aspru criticată de producători. Aceştia din urmă susţin că dozele de pesticide sunt sub limita de pericol pentru sănătate şi că beneficiile consumului de fructe şi legume depăşesc riscurile.

Spanacul ocupă locul al doilea, potrivit site-ului de ştiri medicale webmd.com. Analiza grupului arată că 70% din 48 de tipuri de fructe şi legume analizate erau contaminate cu reziduuri de pesticide, în total 178 de tipuri de chimicale, în peste 35.000 de mostre testate.

Pesticidele rămân în fructe şi legume chiar dacă acestea sunt bine spălate cu curăţate de pieliţă, potrivit aceleiaşi surse.

Mai mult de 98% din mostrele de căpşune, spanac, piersici, nectarine, cireşe şi mere au iesit pozitive la teste de depistarea a cel puţin unui tip de pesticid. Pe o singură mostră de căpşune a arătat 20 de tipuri diferite de pesticide, aceste fructe fiind şi în 2016 în fruntea acestui clasament.

În acest an, perele şi cartofii sunt nou intrate în listă.

  1. Căpşune
  2. Spanac
  3. Nectarine
  4. Mere
  5. Piersici
  6. Pere
  7. Cireşe
  8. Struguri
  9. Ţelină
  10. Roşii
  11. Ardei gras
  12. Cartofi
  13. Grapefruit

Sonya Lunder, analist senior la EWG, a declarat că este esenţial consumul de fructe şi legume, indiferent de felul în care au fost crescute, dar cantităţile mari de pesticide ar trebui să-i îndrume pe cumpărători către achiziţia de produse organice.

Raportul anual al instituţiei suscită an de an o serie de discuţii şi critici aspre. Două studii din 2015 şi 2016 au arătat că aceste informaţii creează o barieră în calea consumului, a declarat Teresa Thorne, director executiv al Asociaţiei Producătorilor şi Fermierilor din California. Şi aşa oamenii consumă prea puţine fructe şi legume şi nu ne putem permite să mai adăugăm şi alte bariere care ţin de frică, a adăugat aceasta.

Lista EWG este discreditată de comunitatea ştiinţifică, a mai spus aceasta, şi analizele au arătat că un copil poate mânca oricâte porţii de fructe şi legume fără să fie afectat de reziduurile de pesticide. Reprezentanţii Departamentului pentru Agricultură din SUA au declarat că aceste reziduuri de pesticide sunt sub nivelul de toleranţă şi nu prexintă niciun risc pentru sănătatea consumatorului. Aceştia au adus ca argument faptul că şi reprezentanţii FDA susţin acelaşi lucru.

La rândul lor, reprezentanţii EWG admit că beneficiile pentru sănătate ale unei diete bogate în fructe şi legume depăşeşc riscurile de expunere la pesticide, însă consideră că, acei care-şi permit, ar trebui să opteze pentru produsele organice, care sunt însă mult mai scumpe.

Citeste mai mult: adev.ro/omqnrt

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.