ANALIZA APEI DE IRIGAT. Cât costă și de ce TREBUIE SĂ O FACI!

Analiza apei de irigat este musai de făcut de către toți fermierii care dețin și folosesc sistemele de irigații, fie că este vorba de suprafețe mari sau de cele mici, de sere sau solarii. Această analiză nu este obligatorie prin lege, dar ar trebui făcută dacă agricultorul vrea să se asigure că apa pe care o dă plantelor nu îi pune recolta în pericol în loc să-i aducă un sport de producție. 

Despre importanța analizei apei de irigat am discutat în mai multe rânduri cu reprezentanții Alcedo, companie care a lansat în acest an acest serviciu, venind astfel cu o nouă analiză utilă fermierilor, pe lângă analiza de sol pe care o avea deja în portofoliu. Iar înainde de a intra mai mult în discuții, pentru că prima informație care interesează este prețul analizei pentru apa de irigat, aflați că acesta este de 155 de lei plus TVA pentru o sursă de apă (și cam o sursă de aprovizionare cu apă au cei mai mulți fermieri).

Buletinul de analiză a apei oferă fermierilor informații complete despre calitatea apei pe care o folosesc. Sunt 32 de parametri luați în calcul, apar semnalați acei parametri cu pontențial de risc, iar, în plus, agricultorul primește un set de concluzii și recomandări din partea specialiștilor Alcedo pentru cum trebuie să acționeze să rezolve sau să amelioreze problemele de calitate a apei.

O apă cu caracteristici nepotrivite poate fi nocivă asupra plantelor de cultură și poate neutraliza efectul unor insecticide, erbicide, fungicide și chiar a unor îngrășăminte foliare.

 

continuarea pe agrointel.ro

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.