Economia creşte puternic, dar industria şi construcţiile lâncezesc: Industria este afectată de situaţia din UE, iar construcţiile de lipsa de investiţii din partea statului
Economia creşte puternic, chiar dacă a înregistrat o scădere de ritm în trimestrul al treilea, dar categorii de resurse care participă substanţial la formarea PIB – industria şi construcţiile (30% din PIB pe partea de formare) – suferă.
În schimb, comerţul, care în 2015 a avut o pondere în formarea PIB de 15,8% – la jumătate cât industria şi construcţiile – creşte cu două cifre: 15% în primele nouă luni an/an.
„Industria este strâns legată de piaţa europeană şi este dedicată pieţei europene în bună parte. Prin urmare, depinde de evoluţia pieţei europene (creşterea medie a PIB în UE în T3 faţă de T2 a fost de 0,4% – n. red.). În privinţa construcţiilor, acestea sunt o piaţă care priveşte pe viitor. Trebuie să existe o creştere economică de 5% pentru mulţi ani, nu pentru un an, ca sectorul să înflorească. Şi sunt puţini cei care cred în această creştere economică de 5% pe care o aşteptăm va fi pe termen lung. Mulţi ştiu că inflamarea creată de creşterea de salarii şi de pensii se va estompa pe parcurs“, comentează economistul Aurelian Dochia.