Peste 200 de români părăsesc ţara în fiecare zi

6 milioane de români locuiesc pe teritorii ale ţărilor din întreaga lume

 14.000 de medici români lucrează în afara ţării 

Spania şi Italia găzduiesc cei mai mulţi români

În 2016, România se afla pe locul al patrulea în topul ţărilor europene în ceea ce priveşte locuitorii cu reşedinţa în alte ţări, cu peste 3,4 milioane de oameni, media lor de vârstă fiind între 30 şi 45 de ani. Înaintea noastră erau poziţionate MareaBritanie, Polonia şi Germania cu 4,9 milioane, 4,4 milioane şi respectiv 4 milioane.

Conform unui studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie, cel puţin o persoană din jumătate din familiile româneşti locuieşte în afara ţării. Procentele arată că 49% dintre aceştia au părăsit ţara cu tot cu familiile lor, iar 23% şi-au lasat copiii acasă în grija rudelor apropiate.

Românii care părăsesc ţara sunt atât oameni care au o calificare în anumite domenii dar şi muncitori necalificaţi, mulţi dintre aceştia obţinând o calificare în ţara în care lucrează.

Îngrijorător este faptul că pleacă din ţară şi mulţi oameni care au absolvit studii universitare, nemulţumiţi de salariile pe care le primesc în ţară sau fiind nevoiţi să plece din cauză că nu îşi găsesc un loc de muncă în domeniul pe care îl urmează.

Conform Dr. Gheorghe Borcean, preşedinte al Colegiului Medicilor din România, în anul 2016 numărul medicilor care părăsiseră ţara a ajuns la 14.000, dintre care cei mai mulţi în Franţa şi Germania, ambele ţări primind câte 4.000 de medici români.

17% din populaţia României a părăsit ţara

Anul 2017 ridică numărul românilor din diaspora la 4 milioane, iar ţările fruntaşe sunt Italia şi Spania, care însumează împreună 2,05 milioane de români ce trăiesc pe teritoriile acestor ţări. Românii plecaţi în afara ţării pe teritorii din întreaga lume se ridică la 6 milioane.

Conform documentului “Strategia pentru românii de pretutindeni” întocmit de Ministerul pentru Românii de pretutindeni, numărul real s-ar apropia de 5 milioane, iar Italia şi Spania ar găzdui de fapt 2,5 milioane de români. ONU arată că România se află pe locul doi la numărul de cetăţeni care au părăsit ţara, după Siria, care se află în război.

Tot în acest an se observă o schimbare a orientării celor care pleacă din România, astfel ţări din Europa de Sud precum Spania, Italia şi Portugalia pierd teren în faţa ţărilor din Europa de Nord şi Europa de Vest, Germania, Norvegia, Franţa şi Marea Britanie.

Copiii născuţi în diaspora 

În ultimii ani, numărul copiiilor născuţi în afara ţării a crescut semnificativ, atingându-şi apogeul în anul 2013, numărul acestora ajungând la 36.609. În anul 2009 ajungea la 15.755, iar în 2015, 26.015.

În tot acest timp, începând cu anul 2009, natalitatea din ţară a început să scadă, având 206.633 de nou-născuţi în acel an, iar în 2015 numărul ajungând la 175.008.

citeste integral pe curierulnational.ro

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.