STRIGĂTUL FERMIERILOR ROMÂNI: NE RĂMÂN SATELE PUSTII și VOM MURI de FOAME!

PETIȚIE INIȚIATĂ DE FERMIERII ROMÂNI. Să nu ne trezim că vom avea satele pustii și foarte multe pancarte cu PROPRIETATE PRIVATĂ, ACCESUL INTERZIS! Avertizează Federația Pro Agro care a inițiat o petiție pentru PĂSTRAREA PĂMÂNTULUI ROMÂNESC.

Se estimează că s-a vandut 30% din terenul arabil al României către străini și arendat 10% cu drept de preemțiune. Măcar în al doisprezecelea ceas trebuie să ne implicam dacă dorim ca în 10 – 20 ani să mai putem vorbi de securitatea alimentară a României și să nu ne trezim că vom avea satele pustii și foarte multe pancarte cu PROPRIETATE PRIVATĂ, ACCESUL INTERZIS!

Pentru a putea implementa modificările legislative și a avea condiții similare precum alte țări europene în care vânzarea terenurilor este accesibilă tuturor, dar practic sunt o serie de condiții care nu pot fi indeplinite decât de conaționali acelei țări. Urmașii noștri vor fi recunoscători pentru asta!

Doar împreună putem reuși să strângem cele 500.000 de semnături fizice de care este nevoie.

Revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de Preşedintele României la propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, precum şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot. În cazul cetăţenilor care iniţiază revizuirea Constituţiei, aceștia trebuie să provină din cel puţin jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.

Conform Constituției României, proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere. Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.

ARGUMENTELE PENTRU CARE AM INIȚIAT ACEST DEMERS LE GĂSIȚI AICI!

Vă rugăm să printați modelul de listă cu capul de tabel (modelul îl găsiți pe pagina Federației Pro Agro la adresa www.cnproagro.ro), completați cu datele solicitate și semnați împreună cu cât mai multe persoane și să ne transmiteți în original până pe pe 15.01.2017, prin poștă la adresa:  B-dul Bucureștii Noi nr. 118, cod 012366, sector 1, București.

Petiția se găsește și online aici (http://www.petitieonline.com/pastram_pamantul)

Mai multe informatii puteti solicita la secretariat@cnproagro.ro si/sau la tel: 0722156961.

Va mulțumim pentru conștientizare, implicare și suport!

Federația Pro Agro

sursa agroinfo.ro

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.