Vicepreşedinte ANAF: Ordinul prin care se suspendă executarea firmelor ce au creanţe la stat va fi publicat în Monitor

Ordinul de procedură prin care Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va suspenda procedurile de executare silită a societăţilor comerciale care au datorii la bugetul de stat, dar care au, în acelaşi timp, de recuperat bani de la instituţii publice a fost adoptat, urmând să fie publicat în Monitorul Oficial, a anunţat, luni, la Botoşani, vicepreşedintele ANAF, Doru Dudaş.

Potrivit acestuia, preşedintele ANAF a semnat ordinul care vizează ‘suspendarea oricăror măsuri de executare silită a unui contribuabil atunci când acesta are de încasat bani de la la o instituţie a statului sau neînceperea măsurilor de neexecutare în această situaţie’.

‘Constatând că este nevoie de aceste precizări, proceduri privind modul de aplicare, tocmai de aceea am decis să scoatem un ordin de procedură, pentru a înţelege toată lumea, şi administraţia fiscală, şi contribuabilul, că această problemă pe care o auzim de zeci de ani cred că este rezolvată în acest moment şi chiar trebuie să uzăm de ea’, a afirmat vicepreşedintele ANAF.

Oficialul ANAF susţine că ordinul care stabileşte procedura de suspendare a executării silite faţă de firmele care au de recuperat creanţe de la instituţiile publice urmează a fi publicat în Monitorul Oficial.

Informaţiile publicate de ECONOMICA.net pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. http://www.economica.net/vicepresedinte-anaf-ordinul-prin-care-se-suspenda-executarea-firmelor-ce-au-creante-la-stat-va-fi-publicat-in-monitor_129383.html#ixzz4RNy4H3U2

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.