VESTE BUNĂ de la Bruxelles: CRESC SUBVENȚIILE!

RAPORT COMISIA EUROPEANĂ 2016-2026. Vești surprinzătoare despre subvențiile europene de care beneficiază fermierii români! Plățile directe ar putea crește pentru fermierii din România, anunță un raport al Comisiei Europene despre perspectivele piețelor agricole din Uniunea Europeană și a veniturilor fermierilor în perioada 2016-2026.

Declarația ministrului român al agriculturii, Achim Irimescu, despre o echilibrare a subvențiilor la nivel european, este confirmată într-un raport elaborat de Comisia Europeană (CE), după conferința despre agricultură, organizată pe 6 decembrie 2016,  la Bruxelles, la care a participat și președintele CE, Jean Claude Juncker.

Potrivit acestui document, redistribuirea plăților directe între statele membre duce la o creștere treptată a plăților directe în UE-N13, în paralel cu o reducere a acestora în UE-15. UE-N13 sunt statele care au aderat la Uniunea Europeană după 2004, România fiind inclusă aici. UE-15 sunt statele vechi membre, cum e Franța, Germania, Olanda, unde valoarea subvenției pe suprafață este de două ori mai mare decât cea de care beneficiază fermierii români.

Raportul mai anunță că plățile cuplate acordate agricultorilor din statele membre pot să meargă până la un procent de  8% din pachetul financiar alocat plăților directe  și chiar până la 13%, în situații particulare, sau mai mult, sub rezerva aprobării Comisiei Europene. În 2014, 27 de state membre au decis să aplice un sprijin voluntar cuplat. Între 2015 și 2020, bugetul anual destinat acestor plăți este de 4,2 miliarde de euro, scrie în raport.  Plățile cuplate sunt acordate pe hectar, pentru anumite culturi agricole și cu respectarea unor criterii de eligibilitate, de exemplu producția minimă pe hectar. De asemenea, sprijinul cuplat se acordă și pe cap de animal, în limitele bugetului alocat.

continuarea pe agroinfo.ro

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.