Un sfert din populația țării decontează eșecul politicilor sociale

Alegerile au trecut. Opțiunea populară a fost exprimată, noul Guvern şi Parlament s-au constituit şi lucrurile ar trebui să se aşeze în matca lor firească. Să dea legi bune pentru ţară, să repare ce nu este bun şi, în general, să mişte economia în sensul pe care ne-o dorim cu toţii. Executiv şi-a asumat o țintă clară și anume creșterea bunăstării românilor  care în ultimul an doar a fost clamată, dar nu şi realizată.

Uitându-te peste statisticile INS nu poți să nu constați o mare discrepanță: deși în ultimii doi ani România a avut o creștere economică importantă, chiar cea mai mare din UE în 2016, de aproape 5%, rata sărăciei a continuat să crească în acest interval, ea fiind în 2015 de 25,4%. Asta înseamnă că în valori absolute, numărul săracilor corespunzător a fost de cinci milioane, potrivit INS. Sărăcia a crescut în rândul copiilor și tinerior de până la 18 ani, starea de sărăcie s-a accentuat puternic și la tinerii cu vârste între 18- 24 ani, iar rata sărăciei în rândul vârstnicilor a crescut în perioada 2012-2015 cu 4,9 puncte procentuale. Tot statistica ne spune că sărăcia este mai frecventă în rândul persoanelor care trăiesc în gospodăriile cu copii dependenți (în anul 2015 a atins 31,7%).

Situația este la fel de gravă, din păcate, și în cazul salariaților. Unu din patru angajaţi români (24,4%) are venituri foarte mici, adică încasează mai puţin de două treimi din salariul mediu lunar la nivel naţional, arată datele publicate saptamana trecută de Eurostat. Cu o rată de peste 24%, România are a doua cea mai mare pondere a angajaţilor prost plătiţi din economie, după Letonia.

Sunt statistici care ar trebui să dea fiori locatarilor de la Palatul Victoria. Pentru Guvern este obligatoriu să reia negocierile cu sindicatele după ce acestea au fost, practic, înghețate de la guvernul Boc pana la cel al lui Dacian Cioloș. Printre „prioritățile zero”, aceste negocieri ar trebui să includă modificarea legislatiei sociale care astazi nu mai permite nici macar să-și aperi membrii, nemaivorbind de drepturile lor, până la stabilirea unui salariu minim corespunzător pragului de trai decent. Trebuie analizată și situașia din sectorul privat care a cam fost lăsată de izbeliște.

În general, patronii negociază și dau 40-50 lei peste nivelul salariului minim garantat pentru munci calificate. Diferența dintre salariul unui muncitor român și a altuia dintr-o altă țară membră UE pentru aceleați activități este mare. Nu de mult, participând la o negociere de CCM într-o transnațională, reprezentantul țării de origine a companiei încerc să-mi explice că trăim și muncim în România. Cu alte cuvinte, țara noastră este „groapa de gunoi a Europei”, iar munca pe plantație este la ordinea zilei.

Numai o legislație corespunzătoare poate opri și schimba această mentalitate. Negocierile, în situația economiei private nu trebuie lăsată pe seama sindicatelor și a patronatelor. Sindicatele cer, patronatele nu dau. Reprezentanții statului, parte a dialogului tripartit, trebuie să intervină și să reglementeze situația. Vom încasa mai mulți bani la buget, vom stopa migrația forței de muncă, vom aduce românii plecați de acasă, iar familiile nu vor mai suferi. Tocmai de aceea, prioritatea noului Guvern ar trebui să fie politica socială.

Dragoș Frumosu
Președintele CGM-UGSR