STUDIU Dobânzile negative nu au pus capăt obsesiei de economisire a europenilor

Băncile centrale din Europa au adoptat ani de zile măsuri ample de stimulare, dar europenii continuă să își păstreze banii în conturi de economii, chiar dacă dobânzile sunt la nivelul zero sau negative, potrivit unui studiu realizat de cel mai mare colector de datorii din Europa, compania Intrum Justitia din Stockholm, relatează Bloomberg.

”După criza financiată oamenii au simțit nevoia să își creeze o anumită siguranță, chiar dacă au mijloace financiare restrânse. Motivul nu poate fi un câștig fantastic, așa că trebuie să fie vorba despre siguranță, să ai bani în bancă”, a explicat directorul general al Intrum Justitia, Mikael Ericson.

Circa 69% dintre europeni își păstrează banii în conturi bancare, potrivit studiului European Consumer Payment Report, realizat prin intervievarea a circa 21.000 de oameni în 21 de țări, scrie News.ro.

Studiul mai arată că 26% dintre europeni preferă să își păstreze surplusul de bani în numerar, iar alți 16% în acțiuni.

Numai 14% dintre persoanele intervievate au spus că apelează la fonduri de investiții, 8% investesc în proprietăți imobiliare și 8% în obligațiuni.

În Danemarca și Suedia, unde dobânzile băncilor centrale sunt negative, aproape 80% dintre persoanele intervievate au spus că își păstrează banii în conturi bancare.

În Franța, Marea Britnaie și Olanda, procentul este de peste 80%.

 

citeste integral pe profit.ro

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.