Persoanele care au locuit 30 de ani în Râmnicu Vâlcea, Slatina și Turnu Măgurele se pot pensiona cu 2 ani mai devreme

Persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în zonele afectate de poluare permanentă din orașele Râmnicu Vâlcea, Slatina și Turnu Măgurele, localități care au avut în trecut și încă mai au platforme industriale sau chimice, se vor putea pensiona cu 2 ani mai devreme decât vârsta stabilită prin lege, fără diminuarea vreunui drept.  Camera Deputaților, în calitate de for decizional al Parlamentului, a adoptat, marți, un proiect de lege în acest sens, adăugând cele trei localități la alte patru – Baia Mare, Copşa Mică, Zlatna, Târgu Mureş – în care locuitorii beneficiază de această reducere a vârstei de pensionare.
”Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă datorită extracţiei şi prelucrării minereurilor neferoase cu conţinut de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, a pulberilor metalice şi/sau de cocs metalurgic, precum şi a emisiilor de amoniac şi derivate, respectiv Baia Mare, Copşa Mică, Zlatna, Târgu Mureş, Slatina, Turnu Măgurele şi Râmnicu Vâlcea pe orază de 8 km în jurul acestor localităţi, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani”, au stabilit deputații. Proiectul de lege va fi transmis președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.

sursa: profit.ro

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.