Ministrul Muncii: După salarizare venim cu plafonarea indemnizației de copil. Azi, dacă Messi vine la o echipă din România și ar avea un copil, statul îi plătește 28 milioane euro lunar

Ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, a declarat, duminică seara, la Antena 3, că, imediat după ce intră în vigoare Legea salarizării, va veni cu proiectul prin care va fi stabilit din nou un plafon pentru indemnizația de creștere a copilului, ea spunând că, de exemplu, dacă fotbalistul argentinian Lionel Messi ar veni să joace la o echipă din România pentru un salariu de 30 de milioane euro și ar avea un copil, statul român ar putea fi nevoit să îi plătească acestuia o indemnizație lunară de aproximativ 28 de milioane de euro. ”În luna iulie, imediat după ce finalizăm Legea salarizării unitare, vom intra cu această indemnizație de creștere a copilului”, a anunțat ministrul Muncii, citat de news.ro. Olguța Vasilescu a susținut necesitatea introducerii unui plafon pentru această indemnizație. Ea a spus că sunt în lucru trei variante și că se analizează introducerea unui plafon situat între 5.000 și 10.000 de lei. Ministrul Muncii a prezentat și cuantumul celor mai mari 12 indemnizații aflate în plată, de peste 40.000 de lei, cea mai mare fiind de peste 159.000 de lei.

citeste integral pe profit.ro

 

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.