Fiscul va decide în 60 de zile dacă tu poți fi gospodărie, categorie aflată la baza viitorului impozit pe venitul global – draft Finanțe

ANAF este autoritatea statului care ar urma să decidă, într-un termen de 60 de zile, dacă o persoană sau un grup de persoane pot forma o gospodărie, în urma cererii depuse de aceștia, structură care va sta la baza noului tip de impozit pe venit. Astfel, ar putea forma o gospodărie pentru a beneficia de o impozitare comună a veniturilor și de eventuale deduceri, persoane care nu sunt înrudite și care nu locuiesc la aceeași adresă. Acestea trebuie să dețină, însă, un „patrimoniu comun”, potrivit unui draft de modificare a Codului Fiscal aflat în discuție și obținut de Profit.ro din surse guvernamentale. Înainte de a fi prezentate aici, informațiile au fost anunțate cu mult înainte pe Profit Insider

Definiții termeni în draftul Ministerului Finanțelor

Goposdărie – grup alcătuit din una sau mai multe persoane fizice înrudite sau neînrudite, care au un patrimoniu comun, pe care îl administrează împreună din punct de vedere economic și financiar și locuiesc/nu locuiesc efectiv la același număr cadastral.

Citește mai mult la: https://www.profit.ro/taxe-si-consultanta/exclusiv-fiscul-va-decide-in-60-de-zile-daca-tu-poti-fi-gospodarie-categorie-aflata-la-baza-viitorului-impozit-pe-venitul-global-draft-finante-16911904

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.