Doar 3 la sută din maşinile înmatriculate în România sunt mai noi de 2 ani

Parcul auto naţional a ajuns anul trecut la 5,47 milioane unităţi, potrivit datelor furnizate de DRPCIV, din care puţin peste 3% sunt mai noi de doi ani şi peste 20% sunt mai vechi de 20 de ani.
Potrivit datelor DRPCIV, la sfârşitul anului trecut în România erau înscrise în circulaţie 5.470.578 milioane automobile, în creştere cu 6,1% (5.153.182 unităţi) faţă de anul 2015.
Statistica  DRPCIV împarte parcul după vechime, anunţând că în categoria 0-2 ani se încadrează 3,18% dintre maşini, în cea de 3-5 ani doar 4,4%, în cea de 6-10 ani – 21, 4%, în categoria maşinilor cu vârstă de 11-15 ani – 29%, alte 20,8% dintre maşini încadrându-se în vârsta de 16-20 ani, în timp ce maşini mai vechi de 20 ani sunt în proporţie de 20,9% (categorie în care intră, desigur, şi maşinile de colecţie).
Potrivit hotnews.ro, durata statistică de viaţă a unei maşini la nivelul UE este 15 ani, ceea ce înseamnă că peste 40% dintre automobilele din România sunt utilizate peste durata lor normală de viaţă.
Raportul în funcţie de carburant arată că 61% dintre automobile sunt pe benzină, iar 39% sunt diesel. Cifrele absolute, însă, lasă pe dinafară 11.358 automobile, ceea ce înseamnă că acestea sunt hibride şi electrice (adică din total diesel + total benzină rezultă o cifră mai mică decât parcul auto).

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.