Democraţie la împărţirea UGSR

Sărim peste istoria UGSR direct la fraude şi ilegalităţi, aşa cum au fost ele decriptate de procurorii Doru Florin Ţuluş şi Claudia Roşu, în urma unor anchete penale rămase fără… condamnări! De ce? Pentru simplul fapt că ilegalităţile comise s-au prescris. În ciuda acestui fapt, hoţia s-a consumat, iar patrimoniul trebuie returnat UGSR indiferent de cine se află în fruntea uniunii.
Ne convine, nu ne convine, patrimoniul UGSR trebuie returnat integral de către cei ce şi-au împărţit şi însuşit ilegal averea Uniunii Generale a Sindicatelor din România după 1989. Numai că, aici, avem un amendament pur democratic de care trebuie să se îngrijească un judecător, dacă tot invocăm ideea de normalitate în România. Adică, avem doi paşi de împlinit după ce UGSR va fi reîmproprietărit de justiţie:
Pasul 1. Patrimoniul recuperat de UGSR să fie echivalat într-un număr de acţiuni egal cu cel al membrilor sindicali activi la 21 decembrie 1989 şi care se mai găsesc în viaţă la data punerii în posesie printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă.
Pasul 2. Beneficiarii acţiunilor să aibă posibilitatea să dispună de acţiunea lor deţinută la UGSR, după cum urmează: să primească o despăgubire de valoarea acţiunii, să rămână în UGSR sau să transfere acţiunea la o altă formaţiune sindicală.
Procurorul Ţuluş confirmă faptele
În data de 1 octombrie 2013, procurorul-şef de serviciu în cadrul DNA, Doru Florin Ţuluş, a emis o rezoluţie ce a confirmat faptele penale comise de liderii confederaţiilor sindicale CNS Cartel ALFA, BNS, CNSLR Frăţia şi CSDR, dar şi de alte persoane juridice şi fizice atunci când au împărţit ilegal celebra uniune sindicală comunistă UGSR.
Spicuim din rezoluţia procurorului Doru Florin Ţuluş: „… după încheierea aşa-zisei «Tranzacţii», a fost creată SC SIND ROMANIA SRL, în urma înţelegerii între CNSLR Cartel ALFA şi Confederaţia Sindicatelor Independente «Frăţia». Acestei societăţi comerciale i-au fost transferate, în mod fraudulos, bunuri pe care nu le deţineau, nu le aveau în proprietate, neputând dispune de ele (…) în cuprinsul statutului SC SIND ROMANIA SRL figurează următoarele menţiuni:
– capitalul social este de 1.605.552.000 lei (fără precizarea provenienţei);
– nu se verifică provenienţa acestui capital, existând suspiciunea că este vorba, în realitate, de patrimoniul Uniunii Generale a Sindicatelor din România”.
Şi acum vine minibomba din rezoluţia procurorului Ţuluş: “Conform actului adiţional la statutul SC SIND ROMANIA SRL (autentificat sub nr. 2359/17.08.1992), se arată că aportul în natură la capitalul social provine de la patrimoniul DECOTS prin reorganizare. (…) Rezultă din cele mai sus expuse, că documentul intitulat ”Tranzacţie” şi datat 07.11.1991, constituie un act subsecvent procesului-verbal declarat fals în dosarul nr. 95/P/2011 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie, prin rezoluţia din data de 02.05.2011”.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.