Cladirea din Bd. Elisabeta nr. 45, o parte oprita la timp a jafului patrimoniului UGSR
În cadrul campaniei pe care am lansat-o pentru aducerea la cunoștința opiniei publice și a organelor statului a ilegalităților comise de liderii mișcării sindicale de după 1990 în ceea ce privește preluarea și gestionarea patrimoniului Uniunii Generale a Sindicatelor din România (UGSR) astăzi vă prezentăm modul în care CNSLR Frăția a vândut o clădire din acest patrimoniu, deși nu era proprietarul ei. Vânzarea patrimoniului era interzisă în mod expres prin art. nr. 22 din Legea 54/1990.
Este vorba despre o clădire cu o valoarea imensă din centrul Capitalei, cu o suprafaţă de 3.231,49 metri pătraţi, situată pe bulevardul Regina Elisabeta, colţ cu str. Anghel Saligny. Clădirea a fost vândută în 1997 de CNSLR Frăția pentru suma de 500 de milioane de lei, deși nu avea nici un drept de proprietate asupra ei, fiind doar administratorul ei, o calitate obținută și aceasta prin inginerii juridice. Artizanul tranzacției a fost preşedintele confederației din acea perioadă, Pavel Todoran, devenit ulterior deputat PSD.
Imediat după anul 1996, CNSLR-Frăţia Cartel ALFA, B.N.S. si C.S.D.R. au încheiat un acord de administrare în comun a patrimoniului CC al UGSR, prim S.C. SINDROMANIA, cele patru confederaţii participând cu următoarele cote: 37% CNSLR Frăţia, 28% Cartel ALFA, 17,% BNS şi 17,5% CSDR. Clădirea situată pe bulevardul Regina Elisabeta, colţ cu str. Anghel Saligny a fost furată din patrimoniul UGSR de către CNSLR Frăţia.
Conform Deciziei Marii Adunări Naţionale nr. 327 din anul 1948, publicată în Monitorul Oficial nr. 270 din 19 noiembrie 1948, această clădire era trecută, fără plată, în proprietatea Confederaţiei Generale a Muncii din Republica Populară România (precursorul UGSR). Alături de această clădire, mai erau transferate în proprietatea sindicală mai multe clădiri, transferul fiind stipulat într-o convenţie încheiată între Ministerul Finanţelor şi Confederaţiei Generale a Muncii din Republica Populară România, care ulterior a stat la baza Deciziei Marii Adunări Naţionale nr. 327. Scopul acest convenţii era de a restitui patrimoniul fostelor organizatii sindicale desfiinţate abuziv în perioada 1926-1940. Alături de clădirea situată pe bulevardul Regina Elisabeta, colţ cu str. Anghel Saligny, mai era restituită şi clădirea denumită Palatul Brâncovenesc, situată pe cheiul drept al Dâmboviţei. Potrivit articolului nr. 2 din Convenţie, cele două clădiri restituite Confederaţiei Generale a Muncii din Republica Populară România „se consideră restituit echivalentul a tuturor bunurilor mobile şi imobile care au aparţinut fie sindicatelor, uniunilor sau Confederaţiei Generale a Muncii dizolvate, fără rezervarea nici unei alte pretenţii de nicio natură ce ar decurge din aplicarea art. 52 din Legea asupra sindicatelor profesionale.”
–În facsimil ataşat Decretul Marii Adunări Naţionale şi Convenţia încheiată de Ministerul Finanţelor cu Confederaţiei Generale a Muncii din RPR
Ulterior, odată cu schimbarea numelui Confederaţiei Generale a Muncii în Uniunea Generală a Sindicatelor din România (UGSR), clădirea situată pe bulevardul Regina Elisabeta, colţ cu str. Anghel Saligny intră în proprietatea acesteia din urmă.
În iunie 1997, CNSLR Frăţia a vândut dreptul de proprietate al acestui imobil amintit către societatea Fracom SRL, o societate de casă a CNSLR Frăția.
În contractul de vânzare-cumpărare se arată: „Imobilul a fost dobândit de către CNSLR Frăţia astfel: prin Decretul nr. 327/18.11.1948, imobilul din Bucureşti a trecut din proprietatea statului în proprietatea fostei Confederaţii Generale a Muncii. Imobilul a fost administrat şi întreţinut din 1948 şi până în 1990 de către CGM şi UGSR, deci de mişcarea sindicală”. Preţul de vanzare a fost de 500 de milioane de lei. Lăsând la o parte faptul că o confederaţie sindicală a vândut un bun care nu-i aparţinea de drept, apare o alta problemă. Dacă patrimoniul sindical nu poate fi înstrăinat, fiind netransmisibil, cum s-a putut face aceasta tranzactie? Cum de a fost înregistrată?
-În facsimil actul de vânzare cumpărare încheiat între CNSLR Frăţia şi societatea Fracom
Societatea Fracom SRL, care apare în calitate de cumpărător a fost o firmă a CNSLR Fraţia, prin care preşedintele de atunci al organizaţii, Pavel Todoran, a încheiat în 1995 o afacere cu Daewoo Electronics. Fracom a primit peste un milion de televizoare color, firma angajându-se să le vândă în rate. Marfa a fost însă garantată cu proprietăţile imobiliare ale confederatiei ( de fapt cu bunurile proprietate ale UGSR pentru că aceasta, legal, nu a fost desfiinţată niciodată), estimate la 20 de milioane de dolari. Cum televizoarele nu s-au vandut în totalitate, CNSLR Frăţia, prin Fracom, a rămas datoare la Daewoo cu trei milioane de dolari.
În luna decembrie a anul 1997, Fracom a vândut 74% din dreptul de proprietate asupra clădirii către Banca Unirea (devenită Nova Bank). Preţul de vânzare a fost de 7.627.000.000 lei, fără TVA. Toate aceste tranzacţii imobiliare au avut la bază documente false pentru că în acte proprietarul clădirii era în continuare UGSR.
Pe data de 21 aprilie 2001, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România şi Federaţia Sindicatelor Libere Medico-Sanitare şi Liga de Unitate a Sindicatelor Libere din Bucureşti au chemat în judecată Nova Bank, CNSLR Frăţia şi societatea Fracom SRL, solicitând anularea vânzării spaţiului din Bulevardul Regina Elisabeta.
În final, potrivit deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia Civilă şi de Proprietate Intelectuală, contractul încheiat între CNSLR Frăţia şi Fracom a fost anulat considerându-se că preţul a fost „neserios şi fictiv”, în condiţiile în care Fracom a plătit pentru acesta 500 de milioane de lei, şi foarte repede l-a vândut cu peste şapte miliarde de lei. Instanţa mai reţinea atunci că „actul de vânzare autentificat sub numărul 6621 din 19 iunie 1997 s-a încheiat prin fraudă la lege, deoarece, potrivit art. nr. 22 din Legea 54/1990 sindicatele nu pot încheia acorduri decât cu privire la administrarea şi folosinţa bunurilor ce au aparţinut fostei UGSR, partajarea şi înstrăinarea fiind interzise.”
–În facsimil decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia Civilă şi de Proprietate Intelectuală
Legal, această clădire aparține însă Confederației Generale a Muncii- Uniunea Generală a Sindicatelor din România (CGM-UGSR), continuatorul de drept al UGSR recunoscut de justiție.
Mircea Calinescu, consilier CGM-UGSR: “Am stat lângă d-nul Stefan Călinescu mulţi ani si am participat la multe întâlniri şi discuţii. Cu toate că întreaga clădire din Elisabeta colţ cu Anghel Saligny este proprietatea noastra, în birourile existente la nivelul celor patru etaje funcţionează câteva sindicate, printre care Federaţia Sindicatelor Libere Medico-Sanitare şi Liga de Unitate a Sindicatelor Libere din Bucureşti, dar şi multe alte firme. Nu ştim cum stau, cui plătesc chirie, cine încasează banii. Crează mari problem prin indiferenţa cu care tratează lucrurile. Nu poţi utiliza a doua ieşire din clădire în situaţii critice, au provocat un mic incendiu cu ceva timp în urmă, sunt recalcitranţi, cu toate că ştiu bine că stau acolo ilegal. Am vrut să discutăm cu reprezentanţii firmelor, le-am somat prin executor să elibereze spaţiul, dar au refuzat. Urmează evacuarea pe cale judecătorească”.
Dragos Frumosu, preşedintele CGM-UGSR: “Nu ştim ce se va întâmpla. Suntem atacaţi din toate părţile, dar lăsăm instituţiile statului să facă lumină, instanţele judecătoreşti sa decidă. Interesele multora sunt foarte mari şi văzând că se poate, au încălcat legea. Noi acum dorim ca cei care au băgat mâna în buzunarele romanilor să aducă banii înapoi pentru ca ei să fie utilizaţi în folosul membrilor de sindicat. Nu cred ca mai este cale de întoarcere pentru că din patrimoniul UGSR au disparut multe în 27 de ani, multe sunt în paragină, iar altele gestionate ilegal. Vrem ca cei care sunt în măsură să elucideze această cauză să-şi facă datoria.”
decret 327 si conventiune prezidiul marii adun nat a RPR
