Adevărul din farfurie. Mâncarea din import asigură mai mult de jumătate din necesarul de consum în cazul multor alimente de bază

Chiar dacă avem una dintre cele mai mari suprafețe arabile din Europa, România este dependentă de importuri pentru a-și asugura necesarul de consum. Pentru unele culturi, precum cea a orezului, 2016 a fost un an al recordurilor din punct de vedere al producției, dar și a consumului, în timp ce în cazul leguminoaselor, spre exemplu, s-a atins un nou maxim în ceea ce privește importurile.

Românii continuă să mănânce tot mai mult din import, chiar dacă avem printre cele mai mari suprafețe de teren arabil, iar fondurile UE pentru acest sector continuă să crească, arată o analiză a Institutului Național de Statistică care oferă informații atât asupra consumului cât și asupra resurselor produselor agricole.

Aproximativ jumătate din legumele din piețe sunt de import

Astfel, în anul agricol 2015/2016, am consumat mai mult din import, atât legume cât și fructe. În cazul legumelor, spre exemplu, importurile (inclusiv pepeni) au atins cel mai înalt nivel din ultimii cinci ani, raportând o creștere cu 64,8% faţă de anul 2011/2012 când s-a înregistrat nivelul minim. S-a ajuns astfel ca importurile să contribuie în proporţie de 15,7% la formarea resurselor, cu 2,4 puncte procentuale mai mult decât în anul precedent. Mai mult, din totalul consumului uman intern, 48,3% a fost asigurat din importuri, față de 34,3% în anul 2011/2012.

În schimb, exporturile au scăzut cu 8,6% în anul 2015/2016 comparativ cu anul precedent, când au avut cel mai înalt nivel al perioadei analizate şi au crescut cu 36,4% faţă de nivelul minim (anul 2012/2013).

În ceea ce privește consumul intern, acesta a fost cu 6,7% mai mic faţă de anul 2011/2012, când s-a înregistrat cel mai ridicat nivel al perioadei analizate, dar cu 6,6% mai mare faţă de anul 2012/2013 (nivelul minim). În cifre absolute, consumul uman s-a cifrat la 64,5 mii de tone, iar din import au venit 31,2 mii de tone.

citeste integral pe economica.net

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.